Castrul roman de la Gherla

           Castrul roman de la Gherla a fost construit în lunca Someșului Mic, pe malul drept al acestuia, puțin în amonte de curbura pe care râul o face spre nord-vest, înainte de a intra în orașul Gherla. Punctul topografic ales de romani pentru noua fortificație se află într-o mică îngustare a văii. Pe malul ei stâng se înalță, un șir de dealuri, astfel încât vizibilitatea spre nord era chiar blocată. Pe malul drept, lunca este mai largă dar și aici se ridică un șir de coline, care, împreună cu cele de pe malul opus, formează un larg culoar. Spre sud se deschide depresiunea Clujului, iar spre nord, la confluența Someșului Mic cu Someșul Mare, cea a Dejului.  

            Pe lângă rațiuni strategice, locul a fost ales și pentru bogăția zonei. Numeroase descoperiri dovedesc locuiri înfloritoare în epocile mai îndepărtate, identificate atât prin descoperiri de suprafață, cât și prin cercetări arheologice. 

            Eroziunea produsă de apele Someșului Mic, lucrările agricole succesive, exploatarea pietrei și mai ales construirea combinatului modern de prelucrare a lemnului, începută în anii `60 ai secolului precedent, au distrus treptat ruinele castrului. Astăzi pe teren se mai poate observa doar o mică parte din vechea fortificație militară romană, mai exact colțul de sud-est. La suprafața solului se mai pot vedea numeroase urme antice: fragmente de țiglă și cărămizi, bucăți de mortar sau diferite fragmente ceramice. 

            Așa cum se poate spune, orientativ, locul castrului de la Gherla se află la aproximativ 1 km. spre sud de centrul vechi al orașului, pe un teren plan, în formă de triunghi, cuprins între cursul Someșului Mic, Canalul Morii și șoseaua națională Cluj-Napoca – Gherla. 

            Granița romană din Provincia Dacia avea rolul, ca și în alte părți ale Imperiului, de a controla mișcarea populațiilor, în scopuri administrative și politice, nu avea un rol defensiv militar în esență, fiind mai degrabă o barieră psihologică. Pentru orice armată serioasă, așa-zisele frontiere romane erau ușor de penetrat, dar rareori cineva s-a încumetat să o facă cu violență.

            În cadrul sistemului defensiv din Dacia romană, fiecare fortificație sau castru de pe linia exterioară controla un acces posibil din afara arcului carpatic. Castrele din spatele lor asigurau legătura cu legiunile de la Potaissa (Turda) și Apulum (Alba Iulia), în așa fel încât sistemul să funcționeze rapid și eficient. Din această linie intermediară de fortificații făcea parte și castrul de la Gherla. În această fortificație a staționat trupa auxiliară de cavalerie – ALA II PANNONIORUM.

            În stadiul actual al informației și al cercetării, trebuie să recunoaștem că numele latin al localității antice de la Gherla, rămâne necunoscut. 

            József Ornstein credea că acest nume apare în Geographia, lucrarea autorului anonim din Ravenna (Italia), în secolul al VII-lea p. Chr., și că el ar fi CONGRI. Ulterior, Iulian Marțian propunea fie OPTATIANA, fie AD PANNONIOS, dar cercetările mai vechi sau mai recente au arătat faptul că cele două toponime nu au nimic în comun cu Gherla. OPTATIANA trebuie amplasată la Sutoru (jud. Sălaj), iar AD PANNONIOS la Teregova (jud. Caraș-Severin). Așadar, în lipsă de altceva, numele de CONGRI a fost acceptat – nu fără rezerve – și figurează totuși, nejustificat, în unele scrieri moderne. Mai mult, zona în care se aflau ruinele castrului roman din Gherla este numită în continuare de către localnici  CONGRI. 

            O viitoare descoperire epigrafică ar putea oferi indicii în ceea ce privește numele antic al localității Gherla.

            De-a lungul timpului, ruinele romane din localitatea Gherla au atras atenția cărturarilor, localnicilor sau pasionaților de antichități sau arheologie. Mici sondaje arheologice au fost efectuate de în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de promotori ai arheologiei din Transilvania, ca J. F. Neigebaur sau Károly Torma. 

            Începutul secolului al XX-lea va deschide o nouă etapă în ceea ce privește cercetările arheologice efectuate în castrul roman de la Gherla. Primele săpături arheologice au fost efectuate de József Ornstein între anii 1901-1906. Acesta a cercetat latura de est a castrului, a publicat o ridicare topografică și un plan parțial, desenat de el însuși. Dimensiunile castrului le stabilea la 150 x 162 m., iar grosimea zidurilor de incintă la 1,14 m. Ulterior, alte cercetări au fost realizate de către Endre Orosz între anii 1907-1909. Eforturile lui s-au concretizat tot pe latura de est a castrului, precum și în praetorium (clădirea comandantului), noțiune prin care la vremea aceea se înțelegea clădirea comandamentului (principia). E. Orosz a publicat și un plan general al castrului, deosebit de util astăzi, când fortificația romană este complet distrusă. Scurte cercetări arheologice au fost efectuate în anul 1937 de către Gherasim Pintea, dar datele în legătură cu aceste săpături sunt inedite și rămân deocamdată necunoscute. 

            După cel de al doilea război mondial și mai exact odată cu „marea industrializare socialistă” din anii 1960-1970, ruinele castrului au fost acoperite de instalațiile industriale moderne. Construirea Combinatului de Industrializare a Lemnului (C.I.L.), devenit apoi Combinatul de Prelucrare a Lemnului (C.P.L.) și extinderea lui au impus demararea unor săpături arheologice de salvare care s-au desfășurat în mai multe etape, începând cu anii `60 și până în prima parte a anilor `80 ai secolului precedent. Aceste cercetări arheologice de salvare au dus la stabilirea fazelor de construcție ale castrului, precum și la recoltarea unui bogat material arheologic și epigrafic. 

            Așadar, pe baza acestor ultime cercetări arheologice se poate spune că fortificația romană de la Gherla a avut două faze de construcție. Într-o primă fază, pe valea Someșului Mic a fost edificat în anul 106 p. Chr., un castru cu incinta din val de pământ, orientat nord – sud și care avea laturile de aproximativ 145 x 138 m. Ulterior, în ultimii ani de domnie a lui Hadrian sau în primii ani ai lui Antoninus Pius (aproximativ 138-140), a fost ridicat castrul cu incinta din zid de piatră, cu dimensiunile de 169 x 162 m. 
Foto: Muzeul de Istorie Gherla