Lansare de carte
Păstrăm, ca societate, un fel de prețuire a copilăriei ca sursă de curățenie a firii, de ingenuitate a înțelegerii. Pe care apoi o maculăm, ritualic, în episoade succesive de „integrare” în ritmul lumii. Din când în când, aproape invariabil ca refugiu, anecdotă sau exponat, ne mai luminează amintirea simbolică a vreunei stări din acest timp al binecuvântării. Un „simbol” poate însă fi viu, lucrător și esențial sau să devină irelevant, îngropat „simbolic” în pustiu, în deșertăciune. Culoarea cu care copilul trăiește, privește și înțelege viața ne poate atrage o clipă privirea. Remarcabil, până și acest strop de întâlnire este o mângâiere vindecătoare a minții și a sufletului. Un exemplu.
Și pentru că „exemplele bune se iau ca râia”, Ion Barbu se întoarce sâmbătă la Memorialul Gherla într-un exercițiu deliberat de contaminare literar-artistică: lansarea albumului-experiment à la Petrila: „The Beatles: Ionică, Paulică, Georgică & Ringică”, publicat în acest an. Capsulă a timpului, colecția-arhivă de răspunsuri date de copii într-un chestionar cu 100 de întrebări mai mult sau mai puțin trăsnite pe care adulții (chiar cei din Petrila), dacă și le-ar imagina, nu și le-ar pune cu una cu două. Sau ar ridica din umeri.
Copiii, prin vremi, trăiesc, privesc și înțeleg viața într-un chip care ne va atrage, vreo clipă, atenția. Dar, cum dieta, cheful sau tonusul nu ne mai îngăduie vata de zahăr, uimirea prin caleidoscop, bucuria că iarba există și e verde sau că fluturele sau zmeul se ridică spre cer, ne „vedem de treabă”. Ion Barbu vine la Memorial ca să îndrepte, măcar parțial, această stare de fapt.
Lansare de carte: „The Beatles: Ionică, Paulică, Georgică & Ringică”, Editura Zugzwang, 2024
Memorialul Gherla
Sâmbătă, 24 august, ora 19.00
Afiș: Memorialul Gherla
Afiș: Memorialul Gherla